Cristina Bazavan

În fața hotelului așteptau ore în șir fani care sperau să vadă artiști ca Penelope Cruz, Robin Wright sau Angelina Jolie. Numai că hotelul are și o a doua ieșire, prin bucătărie, pe care toți actorii mari o preferau și pentru plimbările zilnice și pentru drumul către covorul roșu. La premieră mergeau direct în parcarea de la subsol ca să nu le vadă nimeni ținutele și să nu apară fotografii în social media.

Normalitatea, bunul simț si umanitatea erau în mici detalii: actrițe foarte mari ieșeau din cameră în rochii super elegante dar în papuci de casă, cu încălțămintea de covorul roșu în mână, urmând să se încalțe în mașină cu doar câteva clipe înainte de a păși pe covorul roșu. E relaxant să vezi că și asemenea superbități, antrenate să fie impecabile tot timpul, se protejează și încearcă să nu obosească pentru a da tot ce e mai bun la întâlnirea cu publicul și fotografii pe covorul roșu.

Și că tot am adus vorba, covorul roșu e foarte intimidant: în stanga și-n dreapta sunt sute de fotografi care fac poze chiar și dacă nu ești starul festivalului, sperând să ți le vândă a doua zi pe post de amintire. Pe mine nu mă știa nimeni, dar mă rugam foarte tare să nu ajung celebră împiedicandu-mă pe drumul până la scările uriașe de la intrarea în sala de proiecție.

Am întrebat de-a lungul timpului multe actrițe din România daca au simțit presiunea covorului roșu de la Cannes: cu toți ochii pe ele, când intrau ca vedetele absolute – pentru că România e o vedetă în festival prin filmele ei – toate actrițele noastre au avut super emoții.

În după-amiaza premierei – pentru că Almodovar a avut premiera la 5 după-amiaza – noi, invitații necunoscuți din toată lumea, am ieșit pe ușa principală din hotel, în vâltoarea fanilor care așteptau. Cred că i-am dezamăgit puțin pentru că deși eram cu toții îmbrăcați foarte elegant, nu eram vedetele pe care ei le așteptau pentru fotografii. Penelope Cruz, în papuci de interior, cu încălțămintea elegantă în mână a ieșit prin bucătărie. Înainte cu câteva clipe ne zâmbise la un cocktail în lobby.

Una dintre cele mai frumoase amintiri din zilele de la Cannes o am dintr-o plimbare dimineața, după micul dejun. M-am așezat pe plajă la marginea unei umbrele și doi pași mai la dreapta, a venit Robin Wright cu părul împletit codițe în mijlocul capului, într-o rochie subțire, albă, de vară.

Amândouă preț de câteva secunde am încurajat o fetiță care făcea primii ei pași și venea șovăielnic către noi sub supravegherea mamei. A fost atât de multă simplitate și emoție în momentul acela, n-a contat nici cum ne cheama, nici din ce țară suntem...

Altfel, păstrez de la Cannes forfota uriașă din fiecare seară, amintirea petrecerilor de pe yacht-uri, șampania bună care era peste tot, multă cafea pe care am băut-o ca să nu dorm și să pierd ceva din ce era în programul acelor zile. Nespresso e sponsorul festivalului, deci eram ca acasă.

Și mai păstrez o imagine de la 5 dimineața: câțiva fotografi care băteau la ușa unei curățătorii de haine să-și lase costumele pentru că după-amiază o luau de la capăt și trebuiau să fie super eleganți din nou.

Am lăsat-o să se liniștească în camera din vecinătate, alături de o cafea și, când a trecut timpul pentru jurnalistul care făcea deja un interviu, am intrat si i-am povestit lui Armand Assante că următoarea jurnalistă are super mari emoții și că, practic, știe totul despre viata lui. Am rugat translatorul să fie atent și să dea o mână de ajutor dacă e cazul și fără să fie solicitat pentru că doamna este foarte emoționată.

Doamna a intrat în camera de lucru, și-a făcut interviul fără probleme, a trecut timpul alocat, am apărut și Armand Assante mi-a zis “te rog mult, dă-mi un afiș al filmului să dau un autograf și o amintire pentru această doamnă minunata. E cel mai bun interviu pe care l-am dat astăzi.” Nu mai solicitase acest lucru pentru nimeni până atunci. Și au mai stat apoi 5-10 minute de vorbă, s-a fotografiat cu jurnalista, au povestit lucruri de viață off the record.

În ziua aceea, avea un program draconic, cu multe interviuri, întâlniri și un party, dar Armand Assante a stat să încurajeze o doamnă și să-i povesteasca lucruri care să-i creeze amintiri frumoase, pentru că era absolut evident că femeia era un mare fan și conta mult pentru dumneaei.

E una dintre frumoasele lecții despre empatie și umanitate pe care le-am învățat atunci. Bine, am mai învățat și una despre disciplină: Assante a fost atât de disciplinat cu tot ce trebuia să facă în partea de promovare și nu s-a gândit nicio clipă să se odihneasca stând în picioare multe ore, încât un coleg care are 30 de ani a rămas cu vorba “daca el, care are 70 de ani, poate să facă un asemenea efort într-o zi, eu nu am sa mă mai vait niciodată”.

De cele mai multe ori, actorii ajung MARI și pentru că au talent, dar și pentru că sunt foarte organizați, disciplinați și sunt atenți și respectuoși cu fiecare dintre oamenii cu care lucrează.

Și o altă poveste despre disciplină, rigoare și promisiuni respectate de data aceasta de la un actor român. Protagonista Ana Ularu.

O știu pe Ana Ularu de la momentul în care a cucerit lumea teatrului cu rolul din Lolita (avea 15 ani și partener îi era Ștefan Iordache), am intervievat-o de câteva ori, am făcut o copertă la revista pe care o conduceam - Tabu - când a terminat facultatea de film, i-am văzut aproape toate spectacolele de teatru și îi urmăresc activitatea constant.

Când am prezentat și realizat primul sezon al emisiunii “Ca-n filme” de la Digi Tv, pentru lansarea emisiunii am rugat 5 actori să facă un moment de improvizație pe câte un cuvânt care descria una dintre valorile emisiunii. Printre ei și Ana Ularu.