În dialog cu Vlad Țenu

Săriți la conținut

Antet

Sunteți la conținutul principal

Vlad Țenu

Arhitect

Vlad Țenu, cel care a ridicat la rang de artă angajamentul de sustenabilitate al Nespresso, este un artist român cunoscut pentru lucrările sale care îmbină arhitectura, designul, moda și tehnologia.

Vlad Țenu

Fapte înainte de toate!

8 Martie 2021Timp de citire: 10min

În dialog cu Vlad Țenu, artistul care a ridicat la rang de artă angajamentul de sustenabilitate al Nespresso.

Până pe 5 aprilie, două dintre cele mai exclusiviste locații Nespresso din București, Nespresso Boutique Dorobanți și Nespresso Boutique Băneasa Shopping City, găzduiesc instalații de artă realizate de Vlad Țenu, artist român cunoscut pentru lucrările sale care îmbină arhitectura, designul, moda și tehnologia.

La baza acestor instalații de artă semnate de Vlad Țenu se află angajamentul de sustenabilitate al Nespresso, „Fapte înainte de toate”, care reunește ambițiile brandului în ceea ce privește reciclarea, reducerea deșeurilor și refolosirea resurselor cât și bunăstarea fermierilor de cafea, dar, mai ales angajamentul că de anul viitor orice ceașcă de cafea Nespresso va avea o amprentă de carbon neutră.

Inițiat de Nespresso România și curatoriat de Galeria Galateca, proiectul le reamintește iubitorilor cafelei să recicleze capsulele de cafea utilizate, folosind infrastructura de colectare şi reciclare pe care Nespresso le-o pune la dispoziție gratuit, în cele șase magazine şi puncte de vânzare din Bucureşti și Cluj sau prin intermediul curierului, oriunde în ţară.

Toți iubitorii de cafea de calitate și de artă sunt invitaţi să viziteze cele două locaţii pentru a vedea lucrările realizate de Vlad și să aducă capsulele de cafea utilizate pentru a fi reciclate. Pentru a încuraja un comportament cât mai responsabil și sustenabil, fiecare dintre cei care vor aduce capsulele de cafea utilizate pentru a fi reciclate va primi la schimb o cutie de cafea cadou.

Pentru a pătrunde în universul creativ al artistului și pentru a afla mai multe despre sursele sale de inspirație, am stat de vorbă cu Vlad Țenu despre procesul său creativ, felul în care a îmbrățișat această inițiativă a brandului Nespresso și despre subiectul sustenabilității în viziunea sa.

Vlad este un arhitect român stabilit la Londra. A studiat arhitectura la Iași, Lisabona și Londra - la Bartlett, unde a obținut o diplomă de Master în Arhitectură adaptivă și computație și un certificat de cercetare avansată în arhitectură. În prezent activează și în domeniul academic, ca asistent universitar la Bartlett în cadrul Masterului de Arhitectură și computație și a susținut prezentări la diferite școli de profil precum Architectural Association, G.D. Hines College of Architecture din Houston sau Aarhus School of Architecture.

Artistul a primit cu entuziasm invitația din partea Nespresso și Galateca, iar unul dintre motivele care au stat la baza acestui entuziasm a avut legătură cu miza sustenabilității, aceasta reprezentând un principiu de bază în lucrările sale și, totodată, o sursă constantă de inspirație. Conceptul pe care l-a dezvoltat pentru acest proiect a plecat de la studiul unor pattern-uri din natură, care au căpătat forme organice tridimensionale și care au fost realizate din materiale reciclate, cu evitarea risipei în procesul de fabricație. Printre materialele folosite pentru realizarea lucrărilor s-au numărat lemnul, cartonul, hârtia, pluta, alături de capsule de cafea Nespresso utilizate.

Ce te-a făcut să alegi o carieră de artist?

Libertatea de a experimenta. Desprinsă din proiectele de cercetare în design de la Bartlett, activitatea mea s-a extins într-o zonă experimentală, multi-disciplinară, prin metode alternative de design procedural, a căror menire este de a investiga noi limite ale noțiunilor arhitecturale de spațialitate, scară sau materialitate.

Ce te inspiră în lucrările tale și ce fel de lucrări obișnuiești să creezi?

Inspirate din natură, lucrările mele reprezintă un mix simbiotic între artă și stiință, în care implic tehnici de programare și teorii din matematică ce se materializează ulterior în piese sculpturale sau sisteme de asamblare modulare și prototipuri aplicabile în diverse domenii precum arhitectură, design de produs, vestimentar sau de bijuterii.

Care sunt artiștii pe care îi urmărești și de ce?

Un artist pe care eu îl admir mult este Olafur Eliasson, un artist danez-islandez ce se concentrează foarte mult pe lucrări cu o nuanță arhitecturală, instalații experimentale bazate pe spațialitate și pe efecte și iluzii create prin fenomene și materiale naturale. Pe scurt, un amestec genial de știință cu artă.

Ce expoziții sau lucrări expuse ai avut de-a lungul timpului și unde ai expus până acum?

Printre lucrările mele pot aminti Minimal Complexity, piesa cu care am câștigat concursul Repeat organizat de TEX-FAB în 2010, dar și un premiu al Institutului Arhitecților Americani (AIA) în Houston în 2012. Am expus această lucrare la Festivalul de Arhitectură din Londra (2012) și în cadrul evenimentului Sleep Hotel (2013). Pe lângă expozițiile personale Synthetic Nature (Londra, 2012) și Glimpses of Infinite Symmetry (București, 2014), am curatoriat expoziția PROCESS în Shanghai în 2014. O parte dintre lucrările mele au fost expuse și în cadrul Unfinished Festival (Bucuresti 2018), Plug-In-to-the-future (Londra 2019), Shenzhen Design Week (China, 2019) și BINAR (Bucharest, 2019).

Cum ți s-a părut inițiativa Nespresso și ce te-a inspirat în realizarea lucrării?

Am primit inițiativa Nespresso cu mult entuziasm, iar reciclarea și sustenabilitatea au fost elemente cheie în dezvoltarea unui concept pentru această lucrare. M-am inspirat din natură, iar ideea proiectului a venit din studiul unor pattern-uri ce se regăsesc în natură și are la bază un efect de schimbare a materialității prin crearea unor forme organice tridimensionale din materialele reciclate folosite. În mod evident, am gândit aceste pattern-uri și prin prisma economiei de material și a reducerii pierderilor din procesul de fabricație.

Ce rol joacă cafeaua în viața ta?

Cafeaua, pentru mine, este un partener nelipsit în procesul de creație.

Cum privești problema sustenabilității?

În mod clar, sustenabilitatea este un factor esențial și important în toate aspectele vieții. Trebuie să conștientizăm implicațiile tuturor acțiunilor noastre asupra mediului și să înțelegem că schimbarea stă în puterea fiecăruia dintre noi. Este important să înțelegem că resursele pe care le avem la dispoziție sunt finite și că prin gesturi precum reducerea consumului, reciclare și reutilizare putem să contribuim la prezervarea acestor resurse, protejând astfel viitorul.

Lucrările realizate de Vlad vor fi expuse până pe data de 21 martie în vitrinele Nespresso Boutique Dorobanți și Nespresso Boutique Băneasa Shopping City și vă invităm să le vizitați. De asemenea, vă așteptăm și pentru a returna capsulele de cafea utilizate pentru a putea fi reciclate, ajutându-ne astfel să fim mai aproape de a ne atinge obiectivele de sustenabilitate.

Fapte înainte de toate este o inițiativă Nespresso care întărește demersurile sustenabile ale companiei.

Acest manifest înglobează angajamentele Nespresso în ceea ce privește reciclarea, reducerea consumului și refolosirea resurselor, alături de susținerea fermierilor de cafea și neutralizarea amprentei de carbon a fiecărei cești de cafea începând cu anul viitor.