Irina Margareta Nistor

O să vă intrige subtilul: Cafele în așteptare. În viața reală, am descoperit acest principiu în Belgia, la Festivalul de Film Francofon, unde la bistroul cinematografului Caméo ți se propunea să mai oferi cuiva o cafeluță, în mod anonim și mi s-a părut pe principiul pe care-l învățasem de la bunica: fă binele și aruncă-l în apă sau cum aveam să descopăr la Istanbul un proverb de-al lor care sună cam așa: oferă-i cuiva o ceașcă de cafea și nu te va uita 40 de ani! Ori istoria care amintește de generozitatea unui băiat sărac răsplătit de trei derviși (dansatori rotitori amețitori), care îndeplinesc dorințe asemenea peștișorului de aur: Clienți plus cafea și zahăr, fără de sfârșit ... În concluzie nimeni nu va ști de unde a căpătat licoarea dătătoare de energie și imaginație.

Pe de o parte, mi-am amintit, cum zice francezul la bacșiș: pourboire și lumea își imaginează că e de fapt echivalentul unei halbe de bere. Dar de ce n-ar fi tot al unei cafele?! Nu-i tot de băut? Dacă e vreun abstinent destinatarul? Sau o cafea cu un strop de rom ori coniac, precum celebra invenție locală: marghilomană, cu care rafinatul om politic a reușit s-o cucerească pe însăși Regina Maria!

Pe de cealaltă parte, mi-am zis că dacă salariul vine de la sare, pentru că așa erau adesea răsplătiți pentru munca lor oamenii și mai apoi în boabe de piper, de ce nu și în boabe de cafea?

Dar să mă întorc la scenariul de pe ecranul din sufragerie (deocamdată, că revine el Drive-in-ul deocamdată, cu ceașca la purtător!). Suntem avertizați de cafeaua dezastruoasă de la New York. Chioară, fără gust, fără parfum. Aici N-ul, din numele orașului, nu mai are aceeași valoare. E mai degrabă precum cel de dinainte de ’89, când se făcea trafic cu cutiile de ness, pe care toată lumea se scria cu doi de „s”, influențați de un serial polițist, americănesc, în care personajul principal, unul real, de fapt: Eliot Ness, dușman neîmpăcat al lui Al Capone și susținător al prohibiției, La Chicago, înflăcărase imaginația telespectatorilor! „Incoruptibilii”, cu Robert Stack, filmat între 1959 și 1963, a fost urmat în ’87 de unul cu Kevin Costner, partitura mafiotului fiindu-i încredințată lui Robert De Niro, după care, remake-ul din 1993, cu Tom Amandes și William Forsythe n-a mai avut același ecou.

Reîntorcându-ne la cafeneaua Gambrinus, din Napoli, e nostim că la noi e o berărie cu același nume, descoperim și un barista (un artist al cafelei), care vine din România și are un destin de cinema, pe care vă las să-l descoperiți, la vizionare.

E interesant de constatat că tot ce-i mai modern tot prin asemenea cafebaruri a prins! Avem cybercafé și nu cyberceainării! E locul unde se creează, se bârfește elegant (oare există așa ceva?), se proiectează filme, se pot citi cărți, se leagă amiciții, se joacă remi ori chiar și teatru, se ghicește în ceașcă și unii chiar în farfurie, după urmele delicate lăsate de licoarea, ce-ți dă energie, fără să fie un păcat. Apropo, până și în post nu e interzisă, indiferent că e al creștinilor sau musulmanilor! Și în încheiere o să vă mai dau două exemple de cafegii, care au intrat sau vor intra în istorie. Sublimul nostru Rege Mihai I și Papa Francisc. Nobilă alăturare și la propriu și la figurat!

Prima ceașcă i-a oferit-o lui Jim Carrey, după ce l-a luat într-o plimbare cu un Lamborghini Countach albastru, din 1976, de pe vremea când „Tipul de la cablu” sau „Ace Ventura”, canadianul american avea vreo 14 ani. În 16 minute, străbatem un întreg periplu destul de amețitor în care aflăm că Jim, mai nou, s-a apucat și de pictat.

I s-ar potrivi un Firenze Arpeggio, ca să expună la Galeriile Uffizi (când s-or redeschide! ).

Cu cel de-al doilea Jim, Jimmy Fallon, de la „Tonight Show”, fratele de peste Ocean al lui Florin Călinescu și al „Chestiunii Zilei”, a fost nevoie de două episoade și de un Corvette verde cascadă, din 1956, serie limitată: doar 209 asemenea bijuterii au fost create (cu 18 ani înainte să se fi născut teleastul, atât de celebru și neîndurător, în umorul lui tăios).

Prin urmare, ar trebui băută o cafeluță racord, o India „în bătaia vânturilor”, de intensitate 11, una picantă, cât să ajungă în partea a doua. Aici, după o scurtă plutire pe apă, o soluție foarte americănească de meniu: o cafea, nu cu un croasant sau o madlenă, ca în Franța, ci cu o clătită.

Și uite-așa am ajuns la Alec Baldwin, imitatorul fără milă al lui Donald Trump, într-un Mercedes din 1970, roșu aprins, precum preferata mea: Ispirazione Napoli de intensitate 13 și bine prăjită. Invitația, firește, e la o cafea care curge tentant din espressor și lasă niște bule precum mărgelele curcanului, pe care le admiram prin copilărie (că și Alec e nostalgic pentru televiziunea de altădată, iar Jerry pentru toboganul cu apă).

Neașteptat și reconfortant e faptul că orice F… Word, pe scurt: toate înjurăturile buruienoase, sunt înlocuite de o țiuitură de heterodină, ca-n peliculele de altădată, ale lui Milos Forman.

Avem și un automobil mai rar, cel puțin pentru plaiurile noastre, Morgan Plus 4 din 1964 (coincidență sau nu, anul nașterii invitatului) azuriu, asemenea unui Tokyo Vivalto Lungo, gust complet și echilibrat, intensitate 4. Pe scaunul din dreapta, alături de Jerry, Stephen Colbert ale cărui emisiuni le putem vedea și noi pe Comedy Central, cu al său Late Show.

Iar răspunsul cel mai fascinant pe care-l dă vedeta TV, este la întrebarea: Ce-ai vrea să fie cel de pe urmă lucru pe care să-l guști înainte să mori? Și răspunde: O cafea. Întrutotul de acord. Și uite așa dispare ideea ultimei țigări, înainte de execuție.

Și, în sfârșit, doamnele. Sarah Jessica Parker, într-un Ford Country Squire, din 1976, când vedeta designer și producător din „Totul despre sex” avea deja 11 ani. Amintiri despre vacanțele de altădată, cu portbagajul plin, inclusiv cel de pe capotă! Am stat și m-am gândit care ar fi cea mai seducătoare dintre cafelele Nespresso.

N-avem niciuna nici Extaz, nici Euforia. Așa încât am să mă opresc la una blondă și poate banală în ideea de iubire și călătorie de nuntă ideală: Ispirazione Venezia, cu prăjire lungă și echilibrată, de intensitate 8. Infinită dragoste, nu?

Altul la rând: Trevor Noah și rostul Apartheid-ului, pentru că personajul este expert în stand-up care provine din Africa de Sud. Ați ghicit! Pentru el un Ferrari din 1985, din cele cu botul de rechin și coadă ușor curbată, neexistând decât trei albe.

Și deși probabil ar fi o aluzie politically incorrect, aș încheia cu cafea cu lapte. Pentru că așa e și musafirul de peste mări și țări. Vă las să alegeți aroma! Și ca s-o vedeți mai bine apoi într-un Volvo din 1964, de culoarea perlei, pe Kristen Wigg, în timp ce savurează și o înghețată, cu un Ristretto Italiano, cea mai tare din parcare, că se potrivește cu subiectul.