Inspiration for wellbeing, by Irina Margareta Nistor

Skip to content

Header

You are on the main content

Irina Margareta Nistor

Critic de film

Critic de film și pasionată de cinema, producător de emisiuni TV și radio, organizator al festivalului de Psihanaliză și Film "Ecranul și Divanul", Irina Margareta Nistor este un nume de referință în sectorul cultural românesc. Blogul său, voceafilmelor.ro, e o ilustrare a experienței sale vaste și a întâmplărilor personale.

Irina Margareta Nistor

CEI TREI N - Nespresso, Napoli, Netflix

19 Iunie 2020Timp de citire: 7min

Coffee for all (2017, Italia, Argentina, pe Netflix, durata: 66 minute)

Pentru cafegiii cinefili, o specie aparte, am mai găsit o recomandare de film ce poate fi vizionat oricând, acasă. I-am spus cei trei N pentru că avem Nespresso, Napoli și Netflix. Dacă deocamdată nu putem călători, avem ocazia să simțim gustul Italiei în gama Nespresso care îi este dedicată. E un adevărat omagiu adus metodelor de prăjire a cafelei, specifice principalelor regiuni din Italia, unde pe prima poziție se află chiar Ispirazione Napoli, cu intensitatea 13, o capsulă de culoarea trandafirului Baccara, simbolul speranței fără de sfârșit și al optimismului, care ar trebui să fie ingredientul actual cel mai de preț.

Semi-documentarul care ne poartă pe două continente, Europa și America de Sud, e un fel de a ne aminti că, de fapt, pretutindeni pe lumea asta invitația la o cafea poate spune multe și cel mai adesea e începutul nu numai al unei frumoase prietenii, ca să citez din „Casablanca”, ci poate fi chiar al unei ispititoare idile, cu sau fără deznodământ la altar.

O să vă intrige subtilul: Cafele în așteptare. În viața reală, am descoperit acest principiu în Belgia, la Festivalul de Film Francofon, unde la bistroul cinematografului Caméo ți se propunea să mai oferi cuiva o cafeluță, în mod anonim și mi s-a părut pe principiul pe care-l învățasem de la bunica: fă binele și aruncă-l în apă sau cum aveam să descopăr la Istanbul un proverb de-al lor care sună cam așa: oferă-i cuiva o ceașcă de cafea și nu te va uita 40 de ani! Ori istoria care amintește de generozitatea unui băiat sărac răsplătit de trei derviși (dansatori rotitori amețitori), care îndeplinesc dorințe asemenea peștișorului de aur: Clienți plus cafea și zahăr, fără de sfârșit ... În concluzie nimeni nu va ști de unde a căpătat licoarea dătătoare de energie și imaginație.

CEI TREI N - Nespresso, Napoli, Netflix

Pe de o parte, mi-am amintit, cum zice francezul la bacșiș: pourboire și lumea își imaginează că e de fapt echivalentul unei halbe de bere. Dar de ce n-ar fi tot al unei cafele?! Nu-i tot de băut? Dacă e vreun abstinent destinatarul? Sau o cafea cu un strop de rom ori coniac, precum celebra invenție locală: marghilomană, cu care rafinatul om politic a reușit s-o cucerească pe însăși Regina Maria!

Pe de cealaltă parte, mi-am zis că dacă salariul vine de la sare, pentru că așa erau adesea răsplătiți pentru munca lor oamenii și mai apoi în boabe de piper, de ce nu și în boabe de cafea?

CEI TREI N - Nespresso, Napoli, Netflix

Dar să mă întorc la scenariul de pe ecranul din sufragerie (deocamdată, că revine el Drive-in-ul deocamdată, cu ceașca la purtător!). Suntem avertizați de cafeaua dezastruoasă de la New York. Chioară, fără gust, fără parfum. Aici N-ul, din numele orașului, nu mai are aceeași valoare. E mai degrabă precum cel de dinainte de ’89, când se făcea trafic cu cutiile de ness, pe care toată lumea se scria cu doi de „s”, influențați de un serial polițist, americănesc, în care personajul principal, unul real, de fapt: Eliot Ness, dușman neîmpăcat al lui Al Capone și susținător al prohibiției, La Chicago, înflăcărase imaginația telespectatorilor! „Incoruptibilii”, cu Robert Stack, filmat între 1959 și 1963, a fost urmat în ’87 de unul cu Kevin Costner, partitura mafiotului fiindu-i încredințată lui Robert De Niro, după care, remake-ul din 1993, cu Tom Amandes și William Forsythe n-a mai avut același ecou.

CEI TREI N - Nespresso, Napoli, Netflix

Reîntorcându-ne la cafeneaua Gambrinus, din Napoli, e nostim că la noi e o berărie cu același nume, descoperim și un barista (un artist al cafelei), care vine din România și are un destin de cinema, pe care vă las să-l descoperiți, la vizionare.

E interesant de constatat că tot ce-i mai modern tot prin asemenea cafebaruri a prins! Avem cybercafé și nu cyberceainării! E locul unde se creează, se bârfește elegant (oare există așa ceva?), se proiectează filme, se pot citi cărți, se leagă amiciții, se joacă remi ori chiar și teatru, se ghicește în ceașcă și unii chiar în farfurie, după urmele delicate lăsate de licoarea, ce-ți dă energie, fără să fie un păcat. Apropo, până și în post nu e interzisă, indiferent că e al creștinilor sau musulmanilor! Și în încheiere o să vă mai dau două exemple de cafegii, care au intrat sau vor intra în istorie. Sublimul nostru Rege Mihai I și Papa Francisc. Nobilă alăturare și la propriu și la figurat!

CEI TREI N - Nespresso, Napoli, Netflix

Comedianți în mașini vintage, la o cafea

29 Mai 2020Timp de citire: 10min

serial atipic de pe Netflix, gazdă și creator Jerry Seinfeld, 2019

Cum lumea are din ce în ce mai puțină răbdare, dar, pe de altă parte se atașează de personaje și formate, actorul care a dat marea lovitură cu sitcomul „Seinfeld” a găsit o nouă soluție care poate fi asemănată Șeherezadei, care inventa întâmplări ca să scape cu viață.

În cazul dat, ca să-și găsească noi fani sau să-i mulțumească pe cei deja câștigați. Ingredientele ar fi: un automobil de fițe și o cafea cât mai specială. Știm că, din totdeauna, a fost o strânsă legătură între cele două atracții, care pot crea o dependență permisă.

Prima ceașcă i-a oferit-o lui Jim Carrey, după ce l-a luat într-o plimbare cu un Lamborghini Countach albastru, din 1976, de pe vremea când „Tipul de la cablu” sau „Ace Ventura”, canadianul american avea vreo 14 ani. În 16 minute, străbatem un întreg periplu destul de amețitor în care aflăm că Jim, mai nou, s-a apucat și de pictat.

I s-ar potrivi un Firenze Arpeggio, ca să expună la Galeriile Uffizi (când s-or redeschide! ).

Capsule de cafea originale Ispirazione Firenze Arpeggio

Cu cel de-al doilea Jim, Jimmy Fallon, de la „Tonight Show”, fratele de peste Ocean al lui Florin Călinescu și al „Chestiunii Zilei”, a fost nevoie de două episoade și de un Corvette verde cascadă, din 1956, serie limitată: doar 209 asemenea bijuterii au fost create (cu 18 ani înainte să se fi născut teleastul, atât de celebru și neîndurător, în umorul lui tăios).

Prin urmare, ar trebui băută o cafeluță racord, o India „în bătaia vânturilor”, de intensitate 11, una picantă, cât să ajungă în partea a doua. Aici, după o scurtă plutire pe apă, o soluție foarte americănească de meniu: o cafea, nu cu un croasant sau o madlenă, ca în Franța, ci cu o clătită.

Capsule de cafea originale Master Origin India

Și uite-așa am ajuns la Alec Baldwin, imitatorul fără milă al lui Donald Trump, într-un Mercedes din 1970, roșu aprins, precum preferata mea: Ispirazione Napoli de intensitate 13 și bine prăjită. Invitația, firește, e la o cafea care curge tentant din espressor și lasă niște bule precum mărgelele curcanului, pe care le admiram prin copilărie (că și Alec e nostalgic pentru televiziunea de altădată, iar Jerry pentru toboganul cu apă).

Neașteptat și reconfortant e faptul că orice F… Word, pe scurt: toate înjurăturile buruienoase, sunt înlocuite de o țiuitură de heterodină, ca-n peliculele de altădată, ale lui Milos Forman.

Capsule de cafea originale Ispirazione Napoli

Avem și un automobil mai rar, cel puțin pentru plaiurile noastre, Morgan Plus 4 din 1964 (coincidență sau nu, anul nașterii invitatului) azuriu, asemenea unui Tokyo Vivalto Lungo, gust complet și echilibrat, intensitate 4. Pe scaunul din dreapta, alături de Jerry, Stephen Colbert ale cărui emisiuni le putem vedea și noi pe Comedy Central, cu al său Late Show.

Iar răspunsul cel mai fascinant pe care-l dă vedeta TV, este la întrebarea: Ce-ai vrea să fie cel de pe urmă lucru pe care să-l guști înainte să mori? Și răspunde: O cafea. Întrutotul de acord. Și uite așa dispare ideea ultimei țigări, înainte de execuție.

Capsule de cafea originale Tokyo Vivalto Lungo

Și, în sfârșit, doamnele. Sarah Jessica Parker, într-un Ford Country Squire, din 1976, când vedeta designer și producător din „Totul despre sex” avea deja 11 ani. Amintiri despre vacanțele de altădată, cu portbagajul plin, inclusiv cel de pe capotă! Am stat și m-am gândit care ar fi cea mai seducătoare dintre cafelele Nespresso.

N-avem niciuna nici Extaz, nici Euforia. Așa încât am să mă opresc la una blondă și poate banală în ideea de iubire și călătorie de nuntă ideală: Ispirazione Venezia, cu prăjire lungă și echilibrată, de intensitate 8. Infinită dragoste, nu?

Capsule de cafea originale Ispirazione Venezia

Altul la rând: Trevor Noah și rostul Apartheid-ului, pentru că personajul este expert în stand-up care provine din Africa de Sud. Ați ghicit! Pentru el un Ferrari din 1985, din cele cu botul de rechin și coadă ușor curbată, neexistând decât trei albe.

Și deși probabil ar fi o aluzie politically incorrect, aș încheia cu cafea cu lapte. Pentru că așa e și musafirul de peste mări și țări. Vă las să alegeți aroma! Și ca s-o vedeți mai bine apoi într-un Volvo din 1964, de culoarea perlei, pe Kristen Wigg, în timp ce savurează și o înghețată, cu un Ristretto Italiano, cea mai tare din parcare, că se potrivește cu subiectul.

Capsule de cafea originale Ispirazione Ristretto Italiano

Și vă mai așteaptă și Cristoph Waltz, Chris Rock și Ricky Gervais, care firește conotează cu Oscarul, un amestec de Nespresso Capriccio și Cosi, pentru că știm că e premiul cel mai capricios și trebuie să rămâi cu zâmbetul pe buze, chiar dacă nu-l iei.

Un comentariu de film pentru cafegii

30 Martie 2020Timp de citire: 7min

The Bucket List / Ultimele dorințe
(2007) (pe Netflix) (Durata: 97 de minute)

Premiera filmului avut loc înainte de o altă criză, tot mondială, dar doar financiară. Însă, deoarece atunci când economia se gripează precum motorul unui bolid, totul se rostogolește și se amplifică asemenea unui imens bulgăre de zăpadă, firește că există similitudini între ce s-a întâmplat atunci și ce se întâmplă acum. Dar important în viață e să râzi cu lacrimi, sau să plângi păstrându-ți totuși un zâmbet blând, aș adăuga eu. Astea ar fi și calitățile primordiale ale unei creații a celei de-a 7-a arte, iar acest film le demonstrează din plin!

Dacă ați ratat The Bucket List pe marile ecrane, acum e momentul cel mai bun să-l descoperiți sau chiar să-l redescoperiți, după 13 ani, că se potrivește al naibii de bine cu lucrurile pe care le trăim, dacă vom privi atent, printre… fotograme!

Din prima scenă deja există un termos cu cafea de lux, de care nu se desparte și din care își toarnă tacticos veteranul Jack Nicholson, Edward în scenariu, în vârstă de 66 de ani, deși în realitate, ca și Morgan Freeman, alias Carter și mai apoi Ray, aveau 7 decenii fiecare, fiind născuți la 2 luni și un pic distanță! Apropo de seniori și vârstnici, că tot e aparent o producție pentru vârsta a 3-a, sau pentru cine speră s-o apuce, formularea unei femei frumoase, la adresa celui care nu mai e tânăr sună așa: „Sunteți cam dezvoltat în ani, ca să mai visați la Himalaya”. Iar el îi destăinuie metafora podelei cerului, bătută-n stele, precum în nestemate de unde se aude Glasul Domnului!

Dar să nu ne pierdem în amănunte, aparent nesemnificative. Edward și Carter se cunosc într-un spital, unde află ca n-o s-o mai ducă mult (nu, nu intră în categoria peliculelor sumbre, ci în mod paradoxal, ne ajută să ne facem liste cu ce-am vrea să facem dacă ni se mai dă un răgaz, înainte să…dăm ortul popii). Cei doi pornesc într-o aventură care ar trebui să inspire. Iar cafeaua e mai tot timpul prezentă, într-un foarte sofisticat recipient din aramă, ca o bijuterie asemeni celor din sala Pots, de la Hotelul Ritz, din Berlin.

The Bucket List - Blog DVD Netflix

Sursă: The Bucket List - Blog DVD Netflix

Se joacă gin, Morgan câștigă mereu, Jack îl face diavol, deși știm bine că pentru cinefili e întruchiparea lui Dumnezeu, așa cum celălalt este a pacientului răzvrătit, de la ”Zbor deasupra unui cuib de cuci” încoace, iar regizorul, Rob Reiner, nu ratează să ne facă un pic cu ochiul!

Se bea șampanie, se mănâncă icre negre și se bârfește supa de mazăre din spitale, nimeni nu-i perfect (apropo de replica finală din „Unora le place jazz-ul”) se discută despre reîncarnare și budism, despre cripte și urne, se ajunge și la Marele Zid Chinezesc, se merge într-un safari și la Taj Mahal (golit pentru filmare, ca la vizita Prințesei Diana), se sare cu parașuta, se fredonează Edith Piaf: „Milord”și culmea: „Viața în roz”…

O chintesență a vremurilor noastre, un altfel de „Înapoi în viitor”, cu un manager de clinică privată, nepriceput și cinic, până i se întâmplă și lui să ajungă condamnat la un salon, pe care îl va împărți obligatoriu cu cineva, ca să nu strice imaginea clădită de un PR exploatat și disprețuit la sânge, cu boli asimptomatice, cu desene naive ale nepoților, cu plămâni fragili și aluzii dantești…

Aflăm și despre arborele care ne dă boabele energizante, descoperite de un păstor de capre, în Etiopia și „prelucrate” de călugări, ori despre radioul, care n-a fost inventat de Marconi ci de Tesla, acesta din urmă judecându-se o viață, ca să-și demonstreze întâietatea…

Și mai avem o surpriză. Mai țineți minte cutia de ness din „Balanța” lui Lucian Pintilie, cea de care nu se desparte Maia Morgenstern, cu nici un chip? Nu vă dezvălui mai multe, ca să nu vă stric momentul și vă invit să vizionați acest film care cu siguranță vă va aduce un zâmbet pe buze și un pic de speranță în aceste vremuri.